Dragi cititori,
Mă bucur că v-aţi luat timpul să citiţi aceste rânduri. În viaţa cotidiană "adevărată" eu sunt de fapt judecătoare la camera penală a Judecătoriei Hanovra - la fel ca Barbara Salesch, dar cu părul blond ... Este o muncă interesantă, care, însă, adeseori îmi arată cât de tristă este viaţa unor concetăţeni:
Paul, care trăieşte pe stradă, şi care, de curând, nu mai are nici o pereche de pantofi fără găuri în talpă.
Emine, care scotoceşte zi de zi, şi de mai multe ori pe zi, coşurile de gunoi după resturi de mâncare, de la care a şi făcut exeme.
Iar Micha, care abia a împlinit vârsta de 12 ani, şi pe care îl găseşti întotdeauna pe exhaustorul de căldură de la Karstadt, deoarece tatăl lui îl bate măr ori de câte ori îl prinde pe acasă.
Există o sumedenie de organizaţii bune care ar putea da o mână de ajutor - dar la semenii noştri ca Paul, Emine sau Micha nu au acces. Unii dintre ei, care îşi duc viaţa pe stradă, ori nu cunosc aceste căi de ajutor, ori nu pot accepta aceste măsuri de ajutorare - fără pantofi, Paul, de exemplu, nu vrea să apară în faţa serviciilor publice, Emine îndrugă doar câteva boabe germană, iar Micha nu mai are încredere în nimeni.
Dar sunt tocmai aceşti oameni, care nu mai au nimic şi pe nimeni, pe care nu vreau să îi las în plata Domnului, iar în acest scop am înfiinţat, împreună cu prieteni, o asociaţie. Dorinţa noastră este să ne ducem la ei direct pe stradă şi să le oferim ajutor, acolo unde se află: să distribuim îmbrăcămintea necesară, să le dăm pături călduroase în anotimpul rece, să le dăm mâncare sănătoasă, şi mai ales să intrăm în vorbă cu ei şi să găsim posibilităţi a ajutorare (de către noi sau alţii). Există atâtea lucruri pe care le vom putea face.
Având şi o catedră la facultate, m-am gândit, însă, să desfăşor această activitate cu studenţii mei. Ar putea fi un ajutor concret dat lui Paul şi lui Emine, dar şi multor altora, iar pe de altă parte vreau să vadă şi studenţii cum poate fi viaţa adevărată. De câte ori nu i-am auzit plângându-se că nu au primit de la "tăticul" lor decât un Volkswagen Golf în loc de un BMW - câteva zile pe stradă fără bani şi fără un acoperiş peste cap (altminteri nu vor primi notă), şi am speranţa că concepţiile lor de viaţă se vor schimba şi vor deveni mai umane şi mai umile. Studenţii de azi vor fi cadrele de conducere de mâine, şi am câştigat mult dacă rezultatul va fi ridicarea respectului faţă de ceilalţi oameni pe o treaptă superioară.
Este drept că suntem o asociaţie legal constituită şi autorizată ca instituţie non-profit, dar suntem încă foarte mici şi vrem să facem bine acolo unde binele va şi ajunge cu o siguranţă de 100%. Ne aflăm aici în concurenţă cu alte instituţii mari, care au însă un alt punct de vedere. De aceea, doresc să mă adresez Dvs., fiindcă mai ales în perioada de început avem nevoie de orice mână de ajutor şi de fiecare Euro. Toate le facem cu propriile noastre mâini în timpul nostru liber şi în concedii, să trăim numai din donaţii.
Dacă este şi dorinţa Dvs. să fie ajutaţi, ocolind orice birocraţie, cei care se află "la pământ" - pe treapta cea mai de jos - şi care au căzut prin toate celelalte plase, v-am fi recunoscători din inimă dacă ne-aţi ajuta cu o mică donaţie. Fiecare Euro este bine venit, şi bineînţeles că veţi primi o chitanţă de donaţie.
Dacă vă permite timpul, m-aş bucura dacă m-aţi vizita la serviciu, la judecătorie, sau dacă ne-aţi însoţi în activitatea noastră ...
Vă doresc o săptămână plăcută şi un surâs pe buze în fiecare zi. Nu este aşa că este frumoasă viaţa ?!
Aduceţi şi Dvs. un aport:
Sprijiniţi activitatea asociaţiei noastre Ganz unten e.V. cu donaţia Dvs. Chiar şi câţiva cenţi, cupoane de cumpărături, bilete de călătorie, etc. constituie un aport substanţial, cu care putem acorda un ajutor rapid şi eficient celor nevoiaşi.
Contul nostru pentru donaţii este:
Ganz unten e.V.
Nr. cont: 0000925934
Cod bancar: 25090500
Sparda Bank Hannover
BIC: GENODEF1S09
IBAN: DE35250905000000925934
Ganz unten e.V.
Kontonummer: 910203814
BLZ: 25050180
Sparkasse Hannover
BIC: SPKHDE2HXXX
IBAN: DE30250501800910203814
Relaţii suplimentare privind asociaţia şi sinopticul nenumăratelor domenii în care dorim să acordăm ajutor îl găsiţi pe site-ul organizaţiei la adresa
www.ganz-unten-eV.de - sau pe Facebook:
www.facebook.com